Din 14 decembrie peste 90 de șoferi au rămas fără permis de conducere pe loc
Nici pedepsele mai dure nu-i sperie. Din 14 decembrie, de când au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Contravențional și ale celui Penal, peste 90 de șoferi au rămas fără permis de conducere pe loc, după ce au fost prinşi băuţi la volan.
Peste 60 dintre ei erau în stare de ebrietate avansată. Iar aproape 20 au refuzat să treacă alcooltestul. Maşinile celor neînsoţiţi de o persoană care deţine permis de conducere au fost transportate la o parcare specială.
Cheltuielile sunt suportate de şoferi: o taxă de 250 de lei, plus 50 de lei pentru fiecare oră de parcare. De asemenea, aceştia vor trebui să susţină din nou examenul auto pentru a-şi recupera carnetul.
Vor putea face acest lucru însă abia peste patru ani, de la sentinţa definivă a instanţei de judecată. Ei vor trebui să obţină şi un certificat care confirmă că au fost instruiţi privind consumul de alcool la volan. Un curs de 20 de ore la Inspectoratul Național de Probațiune costă 4 000 lei. Iar amenda pentru şofat în stare de ebrietate ajunge până la 25 de mii de lei.
Şi de sărbători, unii şoferi nu s-au abţinut să bea înainte de a urca la volan. Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, doar în perioada 29 decembrie - 1 ianuarie, 23 de conducători auto au devenit pietoni pe loc. În total, au fost înregistrate peste o mie de încălcări ale circulaţiei rutiere.
Mai mult de 600 de șoferi au depășit limita de viteză, iar 14 nu aveau permisul de conducere la ei.
Totodată, în această perioadă au avut loc 22 de accidente, soldate cu 24 de răniţi.