Din 2011, Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului "Un arbore pentru dăinuirea noastră" va fi marcată în ultima sâmbătă a lunii octombrie şi nu în prima sâmbătă a lunii aprilie, aşa cum a fost sărbătorită până în prezent. Modificările au fost operate, miercuri, de către Mihai Ghimpu, printr-un decret prezidenţial.
Prin urmare, responsabili de organizarea evenimentelor din această zi vor fi Ministerul Mediului şi Agenţia Moldsilva.
Acţiunea a fost organizată pentru prima dată în Moldova în anul 1995. De obicei, în cadrul acesteia se organizează acţiuni ample de plantare de arbori şi arbuşti, se curăţă malurile râurilor, fântânile şi izvoarele.