Din 2013 este posibil să vedem pe cer o cometă care va străluci mai tare decât Luna
Dacă predicţiile astronomilor se vor adeveri, în 2013 am putea fi martorii unui spectacol rarisim. Specialiştii au descoperit o cometă superluminoasă în apropiere de planeta Saturn, iar primele calcule arată că aceasta ar putea fi vizibilă cu ochiul liber anul viitor, informează descoperă.ro.
În acest moment, chiar şi cu ajutorul telescoapelor foarte puternice, cometa 2012 S1 este foarte greu de observat. Cu toate acestea astronomii spun că bila formată din gheaţă şi roci ar putea deveni foarte luminoasă la finalul anului 2013, fiind posibil să depăşească în strălucire Luna.
"Cometa este deja foarte strălucitoare, dacă luăm în calcul că este încă departe de Soare. Dacă aşteptările noastre vor fi confirmate, această cometă ar putea fi una dintre cele mai strălucitoare din istorie", a spus astronomul Raminder Singh Samra
Pentru a crea un spectacol pe cer, este nevoie ca o cantitate semnificativă de gaz şi de praf să se desprindă din partea centrală a cometei, formând o coadă şi un nor cât mai mare şi mai reflectorizantă. Deoarece cometa este de dimensiuni mari, atingând 3 kilometri în diametru, şi pentru că aceasta va zbura aproape de Soare, astronomii au calculat că este posibil să fie chiar mai strălucitoare decât Luna, chiar dacă nu va fi la fel de mare pe cer.
Cometa 2012 S1 a fost observată mai întâi de doi astronomi din Rusia, ca existenţa sa fie apoi confirmată de Uniunea Astronomică Internaţională.
Acum cometa se află la 990 de milioane de kilometri de Pământ, între orbita lui Saturn şi cea a a lui Jupiter. Predicţiile actuale sugerează că la câteva săptămâni după ce va ajunge la punctul cel mai apropiat de Soare, cometa va deveni extrem de strălucitoare, în jurul datei de 28 noiembrie 2013.
Totuşi, astronomii avertizează că este posibil ca atracţia Soarelui să fie una fatală pentru cometă. Pe măsură ce aceasta se apropie la 2 milioane de kilometri de Soare, căldura imensă şi forţa gravitaţională a stelei ar putea provoca dezintegrarea sferei de rocă şi gheaţă, anulând spectacolul ceresc anunţat pentru anul viitor.
- Venus şi Jupiter se aliniază. Află când este vizibil fenomenul VIDEO
- "Tuturor celor ce visează să exploreze Sistemul Solar" VIDEO
- Cea mai mare Lună plină a anului va avea va avea loc astăzi noaptea
- Fenomen rar pe cer: În SUA va avea loc o eclipsă inelară de soare
- Spectacol pe cer! Milioane de oameni au admirat eclipsa inelară de soare VIDEO
- Spectacol solar prezentat de NASA