Din cauza ninsorilor abundente se menţine starea critică din toată ţara
Noaptea trecută mai mulţi oameni din Bălţi şi Ungheni au ajuns la spital cu hipotermie şi degerături. Iar la Cahul, din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului se circulă cu dificultate. Deşi situaţia pare critică, atât în nordul cât şi în sudul ţării, autorităţile afirmă că fac faţă situaţiei şi au tot ce este necesar pentru a interveni.
"Cu degerături sunt spitalizaţi trei oameni. Un caz e la Bălţi şi două cazuri de la Drochia. De la Bălţi, e cam în stare grea, dar de la Drochia în stare medie", a declarat medicul coordonator Staţia Zonală Nord, Valentina Spanceac.
"Pe teritoriul raionului Ungheni, actualmente sunt antrenate în lucru şapte unităţi de tehnică specializată. Un cetăţean din raionul Făleşti, a fost depistat cu hipotermie uşoară şi degerături de gradul doi", a menţionat preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma.
La Cahul continuă să ningă, iar unele drumuri sunt blocate. Iar din cauza ninsorilor abundente au avut loc mai multe accidente rutiere soldate cu decese.
"În ultimele 24 de ore, pe teritoriul ţării au fost înregistrate opt accidente rutiere, cu regret avem două persoane decedate, iar alte 16 au fost traumatizate", a spus şeful Poliţiei Rutiere, Sergiu Armaşu.
Meteorologii afirmă că în următoarele zile vremea se va răci, iar ninsorile vor continua.