Din cauza unei defecţiuni la un cablu electric, locatarii de pe strada Grenoble au îngheţat de frig
Mai mult de 1.000 de oameni din câteva blocuri de pe strada Grenoble, au stat în frig aproape 14 ore, din cauza unei defecţiuni la un cablu electric subteran. Furnizorul de energie afirmă că este o situaţie de forţă majoră şi a pus la dispoziţia locatarilor un generator.
Pentru a face faţă frigului, oamenii se îmbracă mai gros, dar îşi fac griji pentru copii şi sistemul de încălzire, care ar putea să îngheţe.
"Aseară, în jurul orei 23.00, am sunat la dispeceratul Union Fenosa, unde ne-au dat informaţii că în decurs de trei ore problema va fi rezolvată. În fiecare apartament este încălzire autonomă şi vă daţi seama, la -18 grade afară sau la -20 grade e friguşor în case şi majoritatea au copii mici. Sperăm să nu îngheţe sistemul de încălzire", a declarat preşedintele Asociaţiei de locatari, Ion Chiriac.
Purtătorul de cuvânt al companiei spune că echipa de intervenţie s-a deplasat imediat la faţa locului. Doar că generatorul a fost adus în jurul orei opt dimineaţa.
"E un caz de forţă majoră. E un incident care s-a produs în noatea acestei zile, mai exact în jurul orei 02.00. Brigada operativă s-a deplasat la 01.30 noaptea la adresa respectivă şi a fost instalat un generator de mare capacitate care va alimenta pe perioada absenţei tensiunii aceste blocuri locative cu energie electrică", a subliniat purtătorul de cuvânt Gas Natura Fenosa, Vasile Gribincea.
Reprezentanţii Gas Natural Fenosa spun că, deocamdată, nu ştiu cât vor dura lucrările de reparaţie.