Din culisele Poliției: O sută de tineri au mers în vizită la brigada cu destinație specială Fulger
Au tras din armă, au văzut cum sunt descoperite crimele și i-au admirat pe mascați cum intervin în cazuri speciale. Vorbim despre o sută de tineri, care au participat în cadrul campaniei "Din culisele Poliției", organizată de către Inspectoratul General al Poliției. Aceștia au mers în vizită la brigada cu destinație specială Fulger, pentru a vedea cu ce se ocupă.
Tinerii au fost impresionați de faptul că au avut posibilitatea să tragă dintr-o armă.
"A fost o senzație de nedescris. Nu vă pot descrie prin cuvinte, doar trebuie să vedem. "
Aceștia s-au plimbat cu o mașină blindată și au făcut fotografii.
"Este o atmosferă foarte plăcută și a-și mai dori să mai fie astfel de activități."
Ulterior, curioşii au urmărit luptele corp la corp dintre mascați, dar și o operațiune de salvare a unor ostatici
luaţi de teroriști.
Tinerii au rămas impresionați de aplicațiile mascaților.
"Din câte văd poliția noastră are o dinamică pozitivă spre dezvoltare, faptul cum este echipată, cum se comportă, cum angajații sunt instruiți și dezvoltați profesional foarte mult m-a impresionat."
Unii au decis că vor să facă parte din echipă. Printre ei este și Daniel Dublea din satul Voinova, raionul Strășeni.
"Când am început să mă antrenez am înțeles că îmi place și ași vrea să încerc ceva mai nou. Sănătatea dacă îmi va permite, neapărat. De ce ai vrea asta? Să-mi păzesc patria și am dorința aceasta", a spus participant în cadrul campaniei, Daniel Dublea.
Reprezentanții inspectoratului General de Poliție susțin că unul dintre obiectivele acestei campanii este de a completa rândurile instituției.
"Noi ne bucurăm de faptul că am reușit să îndrăgostim acești tineri de această meserie nobilă și responsabilă, care este profesia de polițist. Din prima zi de campanie am identificat cinci tineri deodată, care au spus clar că vor să fie polițiști", a spus șeful adjunct IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
Să devină polițiști au spus că vor și câțiva pici, care au venit să vadă unde muncesc părinții lor.
"Nu este o jucărie, pentru că e din metal. M-a impresionat ce este înăuntrul unui ATB, mai ales că sunt niște lentile cu care poți să văd lumea de afară."
Campania a fost lansată în data de 10 noiembrie și are drept scop de a-i familiariza pe tineri cu activitățile subdiviziunilor IGP.
În aceste acțiuni au fost implicați o sută de tineri cu vârste cuprinse între 17și 25 de ani, din diferite localități din țară.
- Date alarmante: Peste 470 de copii au fugit de acasă de la începutul anului
- PERCHEZIȚII FĂRĂ PRECEDENT: 71 de percheziţii şi 19 persoane reţinute într-un dosar pentru trafic de droguri (FOTO/VIDEO)
- Șeful adjunct al IGP și șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională participă la Conferința internațională în domeniul securității și siguranței