Din martie, vom avea ocazia să ascultăm muzică în transportul public din Capitală
Din martie, vom avea ocazia să ascultăm în troleibuzele şi autobuzele din Capitală muzică clasică, operă sau recitaluri de poezii. Ideea aparţine primarului Capitalei, care vrea astfel să promoveze creaţiile compozitorilor şi poeţilor autohtoni. Locuitorii Capitalei salută, în mare parte, ideea primarului, doar că ar dori să asculte şi muzică populară în transportul urban.
Chirtoacă vrea ca zilele de naştere ale compozitorilor sau poeţilor din Moldova să fie sărbătorite într-un mod inedit - muzica sau versurile lor să răsune în transportul public.
Dacă în microbuzele din Capitală, muzica a fost interzisă, în troleibuze şi autobuze ar putea deveni obligatorie. Doar că în loc de şansonul rusesc pe care îl ascultau şoferii de microbuze, în transportul public va suna muzica lui Eugen Doga, versurile lui Dumitru Matcovschi, Petru Cărare sau vocea Mariei Bieşu.
Cei mai mulţi pasageri nu s-ar da în lături să asculte muzică în timpul călătoriei.
În prezent, doar o mică parte din autobuzele şi troleibuzele din Capitală dispun de sisteme audio.