Din neatenţie şi-a distrus permisul şi a decis să treacă frontiera cu unul FALS. Vezi peripeţia unui ucrainean
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetăţean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, deoarece şi l-a distrus din greşeală pe cel autentic.
În data de 25 iulie, în jurul orei 13, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru trecerea frontierei, cetățeanul ucrainean Vyacheslav S., în vârstă de 36 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Viano, înmatriculat în Ucraina.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, tânărul a prezentat şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, valabil pentru categoriile "A, B , C , D, BE , CE şi DE".
În urma verifiărilor s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Bărbatul a declarat că în a doua parte a anului 2017, și-a distrus permisul de conducere eliberat de autoritățile din Ucraina, din neatenție, valabil pentru categoriile "A, B1, B". Dar își dorea să obțină toate categoriile de conducere, inclusiv "C, D și E", astfel a apelat la o persoană de sex masculin de origine ucraineană, ale cărei date de identificare nu le cunoaște, care, în schimbul sumei de 100 de euro, i-a procurat permisul de conducere prezentat la control.Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
- Poliţia de Frontieră împlineşte 26 de ani de la înfiinţare. MESAJUL de felicitare al lui Fredolin Lecari
- Contrabandă cu drona: 7.000 de țigarete au "zburat" din Moldova în România. S-au tras focuri de avertisment (VIDEO)
- A vrut să treacă frontieră cu un permis fals, cumpărat cu 50 euro. Ce a explicat suspectul