Din nou la protest. Agricultorii se plâng că autorităţile bat pasul pe loc în acordarea despăgubirilor pentru culturile compromise
Agricultorii vor ieşi din nou la protest, după aproximativ două luni de pauză. Ei se plâng că autorităţile bat pasul pe loc în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru culturile compromise. Manifestaţiile reîncep de astăzi și se vor desfășura concomitent în 14 raioane. Organizatorii spun că, dacă nu vor fi auziți, vor porni cu tehnica agricolă spre Chişinău.
La Căuşeni vor ieşi în stradă în jur de 60 de fermieri, iar alţi 50 vor protesta la Ştefan Vodă. În paralel, se vor mai desfăşura mitinguri şi la Hâncești, Strășeni, Telenești, Călărași, Leova şi Cantemir, dar și în alte regiuni. Despre reluarea protestelor în octombrie, agricultorii au vorbit acum două luni.
Fermierii au spus că şi-au luat o pauză pentru a munci în câmp, dar nu renunță la revendicările lor. În total, statul urma să le ofere compensații în valoare de 300 de milioane de lei. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a început procesarea dosarelor pentru acordarea acestora încă în luna august.
Potrivit prim-ministrului Ion Chicu, pierderile în agricultură provocate de secetă se ridică la peste 900 de milioane de lei.