Din septembrie, încă trei raioane vor avea oficii teritoriale de informare a Parlamentului
Din septembrie încă trei centre de informare ale Parlamentului îşi vor deschide uşile pentru locuitorii din raioane. Acestea vor activa la Orhei, Leova şi Edineţ. Despre strategia pusă deja în aplicare, angajaţii oficiilor teritoriale au raportat la întâlnirea cu şeful Legislativului, Igor Corman.
La rândul său, preşedintele Parlamentului, Igor Corman i-a îndemnat pe funcționari să manifeste deschidere față de cetățeni și să contribuie la sporirea încrederii oamenilor în Parlament.
"Prin aceste birouri Parlamentul vrea să fie mai aproape de cetățeni, iar dumneavoastră trebuie să aveți răbdare cu oamenii și să le acordați atenție problemelor lor. Să nu uitați: cât mai puțină birocrație și cât mai multă deschidere față de oameni, astfel încât relația Parlament-cetățean să fie cât mai strânsă și Legislativul cât mai transparent", a fost mesajul transmis de Președintele Parlamentului funcționarilor din cele trei raioane.
Angajații oficiilor teritoriale i-au comunicat Președintelui că în prezent birourile sunt în proces de echipare, astfel încât din septembrie să-și înceapă activitatea.
Primul oficiu teritorial de informare al Parlamentului a fost deschis anul acesta la Comrat. Începând din iulie 2016, Parlamentul își propune să extindă rețeaua de oficii la nivel național.
Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului reprezintă centre regionale de informare menite să faciliteze comunicarea Parlamentului cu cetățenii, să contribuie la adoptarea unor decizii bazate pe interesele electoratului, precum și să asigure un dialog mai strâns cu societatea civilă. În cadrul oficiilor vor fi organizate sistematic întâlniri ale deputaților cu alegătorii din regiune, vor fi furnizate informații cu privire la activitatea Parlamentului, modificările la legislație și politicile implementate, proiectele de dezvoltare regională și integrarea europeană, vor fi organizate conferinţe şi expoziţii.
Programul-pilot de creare a oficiilor de informare a fost elaborat în cadrul proiectului PNUD "Suport pentru dezvoltarea Parlamentului Republicii Moldova" pentru a stabili o mai bună interacțiune între deputați și societatea civilă.
- Deputaţii vor să fie mai aproape de cetăţeni. Primul oficiu teritorial de informare al Parlamentului va fi inaugurat la Comrat
- Bulgaria va deschide un Centru de informare despre Uniunea Europeană în oraşul Taraclia
- Solicitarea lui Igor Corman adresată reprezentanţilor Fundației germane ''Hanns Seidel"