''Din unele bănci se fura cu SACUL''. Declaraţiile din timpul audierilor de la Parlament (VIDEO)
Premierul, guvernatorul BNM, procurorul general, directorul SIS, şeful CNA şi preşedintele Consiliul Concurenţei au fost audiaţi cinci ore de către parlamentari. Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa presei.
Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a anunţat că pierderile din sistemul bancar sunt mult mai mici decât sumele vehiculate în presă. Mai mult, banii au fost scoşi din bănci prin oferirea de credite neperformante încă în perioada guvernării comuniste.
"Estimarea este că pierderea la momentul actual este de circa nouă miliarde lei, care în euro reprezintă 450 milioane euro. Aceşti bani au fost prin credite care nu s-au întors niciodată. Creditele respective neperformante în aceste trei bănci, dar mai ales în Banca de Economii au fost în permanenţă. Din 2007 deja se observă că profitabilitatea Băncii de Economii era în scădere semnificativă", a declarat Dorin Drăguţanu.
Premierul Chiril Gaburici a declarat că Guvernul depune toate eforturile pentru ca banii să fie recuperaţi.
"Am ajuns la o singură soluţie, să facem tot ce se poate pentru a-i găsi pe cei vinovaţi, să-i tragem la răspundere. Organele de drept trebuie să preseze şi trebuie să aducem banii acasă", a spus Gaburici.
Iar şeful CNA spune că sunt şanse ca banii să fie redobândiţi dacă instituţiile statului vor coopera între ele.
"Există posibilitatea reală de recuperare a unei bune părţi din acest prejudiciu. Este nevoie de o poziţie consolidată a tuturor instituţiilor. Aici rolul Parlamentului este important şi determinant de a nu lăsa puterea judecătorească să stea într-o parte", susţine Viorel Chetraru.
Audierile despre situaţia celor trei bănci au generat discuţii despre legăturile de rudenie, dar şi acuzaţii. Şeful BNM a fost nevoit să explice în ce relaţie este cu liberalul Mihai Ghimpu.
"Public, cu inima pe mână, jur. Offf, cu mâna pe inimă jur. Nu sunt nepotul domnului Ghimpu".
"Mai bine să fii nepotul lui Ghimpu, decât al lui Lenin. Mai bine puneţi întrebări domnului guvernator să vă spună ce sumă a luat şeful vostru Dodon şi doamna Greceanîi", a spus în replică Mihai Ghimpu.
Procurorul general, Corneliu Gurin, a declarat că în dosarul celor trei bănci sunt trei persoane învinuite. Două dintre acestea sunt în arest preventiv, iar una - în arest la domiciliu. De asemenea, sunt şapte bănuiţi şi a fost aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 50 de milioane de lei.
"Tot pe rolul instanţelor de judecată sunt câteva cauze penale vizând sustragerea unor mijloace băneşti de către admiistratori de filiale sau reprezentanţe. Sumele valorează între sute şi milioane de lei. Cât nu ar fi de banal, dar în unele din aceste bănci se fura inclusiv cu sacul", a precizat Corneliu Gurin.
Deşi anterior şi-au arătat un interes sporit faţă de subiectul privind situaţia din sistemul bancar, o bună parte dintre deputaţi a părăsit sala de şedinţe.
Politică