Dinamo a învins cu 5-1 Spartak în derbiul Moscovei. Antrenorul lui Spartak, demis
Dan Petrescu l-a trimis pe Unai Emery acasă! Antrenorul spaniol al lui Spartak a fost demis după înfrângerea usturătoare, scor 1-5, cu Dinamo Moscova. Un scor de hochei a fost înregistrat şi în celălalt meci al zilei: Kuban Krasnodar a învins cu 4-1 formaţia Krîlia Sovetov.
Dinamo a desfiinţat Spartak în derbiul Moscovei. Elevii lui Dan Petrescu au învins fără drept de apel, cu 5-1. În minutul 18, scorul era deja de 2-0, după ce Alexandr Kokorin şi Noboa au marcat câte un gol. Kokorin a realizat dubla înainte de pauză, iar în repriza a doua, rezerva Igor Semşov, a marcat şi el două goluri. Spartak a replicat doar o singură dată, în ultimele minute, prin Pavel Dziuba.
Imediat după meci, directorul general al lui Spartak, Valerii Karpin, a anunţat că spaniolul Unai Emery a fost demis, fapt care i-a bucurat chiar şi pe jurnalişti.
"Am luat decizia ca Unai Emery să nu mai antreneze echipa", a declarat directorul general al lui Spartak, Valerii Karpin.
Într-un alt meci, Kuban, cu Igor Armaş rezervă, a învins cu un categoric 4-1 Krîlia Sovetov Samara, la care Alexandru Epureanu nu a fost inclus în lot. Golurile pentru formaţia din Krasnodar au fost marcate de Balde, Pizzelli şi Popov, care a realizat o dublă, iar Krîlia Sovetov a redus din diferenţă după ce Ozbiliz a marcat în propria poartă.