Dinamo Brest umple tribunele într-un mod inedit: Manechini în loc de suporteri
Clubul Dinamo Brest a ales o metodă inedită de a umple tribunele stadionului său la un meci din Cupa Belarusului. Pe câteva scaune au fost așezate manechine cu tricourile unor grupări precum Manchester United, Real Madrid sau Juventus Torino, iar în locul capurilor au fost amplasate printuri cu fețele suporterilor.
Această inițiativă vine în condițiile în care tot mai puțini fani vin la meciurile de fotbal din Belarus, singura țară europeană în care competițiile nu au fost sistate din cauza pandemiei de Covid-19.
Dinamo Brest a învins pe Șahtior Soligorsk cu 2-0 în prima manșă a semifinalei cupei naționale. Oleksandr Noyok și Pavel Savițki au marcat golurile încă în primul sfert de oră de joc.
În cealaltă semifinală, Slavia Mozyr a dispus de BATE Borisov cu 1-0. Iuri Pantia a înscris golul.victorie echipei-gazdă.
Meciurile celei de-a doua manșe se vor disputa pe 29 aprilie.