Dinamo Chişinău este noua campioana a Republicii Moldova la futsal
Dinamo Chişinău este noua campioana a Republicii Moldova la futsal. Alb-albaştrii au cucerit primul lor titlu din palmares după ce au învins în aşa-numitul "Meci de Aur" pe Classic Chişinău cu categoricul scor de 6-1.
În partida jucată pe Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu, dinamoviştii s-au văzut conduşi din minutul 7, când Ion Caraman a înscris în proprie poartă, însă au reuşit să restabilească rapid egalitatea pe tabela de marcaj: peste doar un minut a marcart Alexandru Şevcic.
Dinamo a preluat conducerea până la pauză, înscriind al doilea gol prin Alexandru Ţîmbalist.
Dinamoviştii s-au dezlănţuit în repriza a doua şi au înclinat decisiv balanța în favoarea lor prin golul de 3-1 semnat de Andrei Negară. Acesta a ajuns apoi la hat-trick, între golurile sale înscriind o dată și Sergiu Munteanu.
"O victorie foarte frumoasă pentru noi, 6-1. Dinamo nu e pur şi simplu campioană, dar a devenit campioană după "meciul de aur". Sperăm să fie tot aşa de bine și în continuare", a declarat jucătorul Dinamo, Andrei Negară.
"Practic, a fost un meci egal. Au avut şi ei ocazii. Și noi, la fel. Cred că ne-am dorit mai mult această victorie. Am fost puţini la număr şi am reuşit să ne mobilizăm mai bine şi am obţinut această victorie", a spus antrenorul-jucător Dinamo, Dorin Coceban.
Jucătorii echipei învinse nu au făcut nici o declaraţie după partidă.
Cel mai bun jucător al sezonului a fost ales Sergiu Munteanu de la Dinamo Chișinău.
Proaspăta campioană, Dinamo Chişinău, care a câştigat în acest an şi Cupa Moldovei, va reprezenta Republica Moldova în preliminariile Cupei UEFA.
- Spania și Portugalia vor juca în finala Campionatului European de futsal
- Agarista Anenii Noi, lider în campionatul naţional de futsal feminin
- Premieră. Echipa naţională de futsal a Portugaliei a câștigat Campionatul European
- Echipa de futzal Dinamo Chişinău este cu un picior în finala Cupei Moldovei