Succes fără precedent pentru campioana Moldovei la fotbal în sală. Dinamo Plus Chișinău s-a calificat pentru prima dată în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Echipa din Moldova a obținut dreptul de a evolua în faza următoare a competiției, după ce a devenit câștigătoarea grupei B din primul tur preliminar.
La turneul de la Berna, Dinamo Plus a obținut trei victorii, învingând pe rând formația Fiorentino din San Marino, scor 3-2, gruparea bulgară Varna cu 2-0 și echipa elvețiană Minerva cu 5-4.
Dinamo va evolua în turul doi preliminar unde sunt calificate alte 23 de echipe, printre care cluburi de top precum Barcelona, Benfica sau Sporting Lisabona.
Tragerea la sorți este programată pe 30 august, iar partidele se vor disputa în perioada 26 - 31 octombrie.