Diplome, medalii și mențiuni pentru salvatorii, ostașii, dar și muncitorii instituțiilor guvernamentale care au fortificat digul de la Crocmaz
După şase zile de muncă grea pentru fortificarea digurilor de protecție în localitățile din apropierea râului Nistru a raionului Ștefan Vodă, peste 300 de salvatori, ostași, dar și muncitori ai instituțiilor guvernamentale au primi diplome, medalii și mențiuni.
Evenimentul a avut loc în tabăra de câmp instalată în preajma localității Crocmaz. Autoritățile publice locale au mulțumit tuturor pentru efortul depus, astfel ca să prevină riscul de inundații pentru 8 localități din Ştefan Vodă.
Potrivit reprezentanţilor IGSU, pe parcursul a șase zile a fost fortificat un dig cu lungimea de 3 kilometri. Pentru consolidarea barajului au fost încărcați și instalați pe dig 31.000 de saci cu nisip.
Acțiuni similare au fost efectuate în apropierea localității Răscăieți pentru protejarea terenurilor agricole și gospodăriilor.
În continuare IGSU va monitoriza nivelul apei pe segmente cu risc de inundații: râul Nistru și Prut.
Lucrările intreprinse au fost inițiate în urma creării celulei de criză la IGSU la solicitarea prim-ministrului Pavel Filip cu implicarea experților din cadrul Ministerului Apărării, Agenției Proprietăți Publice, Administrației de Stat a Drumurilor, Agenției "Apele Moldovei", Agenției "Moldsilva", Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General al Carabinierilor și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Actualitate
- Ministrul apărării: Sute de militari vor beneficia de condiții moderne de muncă și instruire, datorită suportului Guvernului SUA
- PREMII PENTRU CEI MAI BUNI. Activitatea pedagogilor sociali din Capitală, apreciată
- PERICOL de INUNDAŢII în raionul Ştefan Vodă. Salvatorii şi Armata Naţională, pregătiţi să intervină (FOTOREPORT)