Directoarea postului public de televiziune "Moldova 1" demisionează din nou
Directorul postului public de televiziune "Moldova 1", Angela Sârbu, a depus din nou cererea de demisie, invocând motive personale. Membrii Consiliului de Observatori au luat act. Urmează ca Sârbu să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu timp de 14 zile, conform Codului muncii.
Preşedintele Consiliului de Observatori Eugeniu Râbca a declarat că pe 12 martie va avea loc o şedinţă în cadrul căreia se va pune în discuţie demararea unui concurs pentru suplinirea funcţiei date.
Amintim că în luna decembrie 2011, Angela Sârbu a depus cererea de demisie, dar după câteva zile a retras-o.
Angela Sârbu a fost aleasă în calitate de director al postului naţional de televiziune din februarie 2010, având mandat de cinci ani. Atunci, Angela Sârbu declarase că prioritate în activitatea sa vor fi buletinele de ştiri şi programele de dezbateri.
Anterior, Angela Sârbu (37 de ani) a deţinut funcţia de directoare a Centrului pentru Jurnalism Independent.
- Directoarea postului public de televiziune "Moldova 1" demisionează
- Directoarea postului public de televiziune Moldova 1 s-a răzgândit şi nu mai vrea să demisioneze
- CCA: Produsele autohtone de pe piaţa audiovizualului trebuie promovate
- Angela Sîrbu despre reformarea "Moldova 1": Cei care puneau beţe în roate erau mângâiaţi pe cap