Directoarea şcolii profesionale, reţinută pentru exploatare în muncă a elevilor, riscă până la 20 de ani de puşcărie
Directorul interimar al Școlii Profesionale numărul 2 din Capitală, Valentina Dobândă, a fost reţinută. Asta după ce, dimineaţă, ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane au efectuat percheziţii în biroul şi automobilul acesteia. Femeia este bănuită că ar fi exploatat prin muncă mai mulți elevi.
Adolescenţii afirmă că ar fi muncit în condiţii mizere, atât în Moldova, cât şi în România, iar pentru servicilie prestate au fost remuneraţi simbolic.
Una dintre victime a povestit cum ea şi alţi 17 colegi de-ai săi au lucrat vara trecută într-un hotel de pe litoralul românesc.
"Am lucrat câte 12 ore, condiţiile de trai au fost foarte rele, am dormit câte 10 în cameră, mâncarea foarte rea, mâncare alterată. Verile trecute elevii mi-au spus că au fost la lucru în România. Nouă ne-au plătit vara acesta, dar lor nu", a declarat o elevă.
Fata a mai spus că, în decembrie, a fost obligată să scrie o cerere prin care confirmă că a fost mulţumită de condiţiile de lucru.
"M-a chemat în cancelarie cu doamna Guţan adjunctă şi mi-a spus ca să semnez şi să scriu o explicaţie că a fost totul bine în România şi să semnez acesta", a declarat eleva.
În timpul perchezițiilor, directoarei i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
"– Se simte foarte rău după criza hipertonică. – E stresată, cum pare? – Nu este stresată", a declarat asistenta medicală, Maria Cataraga.
Ulterior, bănuita a fost escortată la la sediul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale şi a fost reţinută pentru 72 de ore.
Avocatul afirmă însă că Valentina Dobândă este victima unor răfuieli între angajaţii instituţiei de învăţământ.
"Sunt persoane, care pur şi simplu se află în relaţii de duşmănie cu doamna respectivă. Scriu în toate instanţele. În colectiv de muncă întotdeauna există persoane, care sunt nemulţumite de şeful lor, nu-i aşa?!", a spus avocatul Victor Constantinov.
Şi unii profesorii i-au luat apărarea directoarei.
"Aici nu vorbim despre salarii, ci de practica de producţie conform regulamentului care a fost anul trecut 50 de procente se ducea în favoarea elevului, 50 de procente în fondul extra bugetar. Nu putea directoarea să ia bani din buzunarul copilului", a declarat profesorul Ilie Pădureţ.
Femeia este cercetată penal pentru exploatare prin muncă şi riscă până la 20 de ani de închisoare.
Nu este pentru prima dată când aceasta intră în vizorul public.
Anterior, într-un raport al Ministerului Educaţiei se spunea că Valentina Dobândă ar fi prejudiciat bugetul instituţiei de învăţământ cu aproape jumătate de milion de lei.
Social