DIRECTOR SIS: Toate interceptările şi verificările făcute de SIS din 2010 şi până acum au fost LEGALE
Toate interceptările telefonice făcute în diverse anchete din 2010 şi până în prezent au fost legale. Declaraţia a fost făcută de noul şef al SIS, Alexandr Esaulenco, în cadrul audierilor făcute de Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică după ce Rise Moldova a publicat o investigaţie, potrivit căreia convorbirile telefonice ale mai multor politicieni şi jurnalişti au fost ascultate.
"SIS ca autoritate ce efectuează activitatea specială de investigaţii a aplicat şi a asigurat tehnic executarea legii 59 din 2012 în strictă conformitate cu prevederile acesteia şi cadrul legal aferent în vigoare. Totul s-a făcut doar în baza încheierii judecătorilor. După 2010, când o persoană a fost condamnată pentru interceptări ilegale, SIS a făcut totul legal: în calitate de şef al instituţiei vă asigur că serviciul nu a permis interceptarea ilegală a cetăţenilor", a menţionat directorul SIS.
Fiind întrebat dacă procurorul general poate să dea comandă ca subalternii săi să intercepteze cetăţenii, şeful adjunct al Procuraturii Generale, Igor Popa, a precizat că acest lucru este imposibil.
"A intercepta o persoană fără mandat şi autorizare este imposibil. Această etapă este reglementată foarte clar în mai multe acte normative, legi, hotărâri", a explicat Popa.
Totodată, Chiril Moţpan, care este preşedintele Comisiei, a venit cu acuzaţii că interceptările sunt făcute în baza dosarelor operative, apoi sunt distruse. În context, procurorul Igor Popa, a menţionat că acest lucru nu este posibil:
"În jurisprudenţă este o regulă: că un act al unei persoane cu funcţie de răspundere este legal atâta timp cât nu se constată, nu este anulat de un organ erarhic superior. Atâta timp cât nu vom avea concluzia unor specialişti în domeniu că au fost abuzuri la efectuarea interceptării convorbirilor telefonice, că s-au încălcat drepturile persoanelor, eu sunt rezervat în a spune că au fost încălcări", a explicat Igor Popa.
Moţpan a cerut să fie intentat dosar penal privind cercetarea tuturor circumstanţelor care au adus la apariţia acestui subiect. Drept replică secretarul de Stat al Ministerului de Justitie, Nicolae Eşanu, a spus că este inadmesibil într-o societate democratică să vină un deputat şi să ceară intentarea dosarelor.
"Este inadmesibil ca parlamentul în general si comisia în special să se implice plenar în controlul asupra implementării în practică a măsurilor ce ţin de activitatea specială de investigaţie, având în vedere că este un subiect foarte sensibil în care este posibilă o invaziune masivă în viaţa privată a persoanelor. Am văzut şi prin presă solicitarea din Parlament - rog să porniţi cauza penală cutare. ESTE O CATASTROFĂ! Cum o să fie privită o scrisoare în care scrie: rog să intentaţi dosar penal împotriva persoanei cutare", a spus Nicolae Eşanu.
Potrivit directorului SIS, Alexandru Esaulenco, în 2018 au fost efectuate 284 de măsuri de investigaţie şi 7.600 de interceptări telefonice, toate conform legii.
PUBLIKA.MD menţionează că nu este pentru prima dată când directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Esaulenco, declară că toate interceptările telefonice care au fost făcute până acum de SIS, inclusiv în perioada precedentei guvernări, au fost legale.
Citeşte şi: DIRECTOR SIS: Toate interceptările telefonice care s-au făcut până acum au fost legale
Actualitate