Directorul adjunct şi o şefă de direcţie de la Camera de Licenţiere, în arest pentru 30 de zile
Directorul adjunct al Camerei de Licențiere, Eduard Hadei, și o șefă de direcție a instituției au primit 30 de zile de arest pentru depășirea atribuțiilor de serviciu la eliberarea licențelor pentru cazinouri. Decizia a fost luată aseară de Judecătoria sectorului Buiucani. Instanța urmează să se pronunțe astăzi în cazul celorlalți trei reținuți.
Hadei se declară însă nevinovat și neagă faptul că ar fi eliberat licențe neregulamentar.
Și șefa de direcție se justifică şi spune că altcineva s-ar face vinovat de nereguli: "Eu nu recunosc învinuirea care mi se aduce. Noi avem atribuţii la sistemul de licenţiere după ce decizia deja a fost semnată. Funcţia de supraveghere a legalităţii din cadrul camerei de licenţiere se efectuează de către direcţia juridică".
Funcţionarii sunt acuzaţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu, eliberarea cu abateri a licenţelor pentru cazinouri și săli de joc de noroc şi introducerea eronată a datelor în sistemul electronic, care au dus la prejudicierea bugetului de stat cu 15 milioane de lei. În prezent toate cazinourile din ţară au fost închise.
Anterior, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a cerut colegilor din alianţă să elaboreze un plan de acţiuni pentru reglementarea drastică a activității cazinourilor.
Într-o postare pe blogul său, acesta a declarat că patronii cazinourilor şi funcţionarii care au comis ilegalități trebuie să răspundă în faţa legii.
Politicianul consideră că activitatea sălilor de jocuri de noroc trebuie să fie reluată doar după ce acest domeniu va fi strict reglementat. Potrivit lui, accesul copiilor în astfel de localuri trebuie să fie interzis, iar cazinourile să fie amplasate în locuri speciale.
Ministrul Economiei Octavian Calmîc a declarat în cadrul unei emisiuni la postul naţional de televiziune că restricţiile la sălile cu jocuri de noroc au fost aplicate după ce s-a constatat că, deşi numărul agenţilor economici din acest domeniu creştea pe zi ce trece, veniturile la bugetul de stat scădea.
"Am implicat toate organele cu funcţii de control, am făcut audit, estimări de piaţă. După care am sensibilizat politicul şi s-a luat această decizie. Atunci când 80 la sută din cei care practică acest gen de activitate şi nu fac plăţi fiscale, asta e o îngrijorare de sistem", a declarat ministrul Economiei, Octavian Calmîc.
Potrivit Asociaţiei Patronatelor Business-ului distractiv, moldovenii cheltuiesc anual 350 de milioane de lei la jocurile de noroc şi casele de pariuri - în medie un milion de lei pe zi.
Citeşte şi: Vlad Plahotniuc: Patronii cazinourilor şi funcţionarii publici VOR RĂSPUNDE ÎN FAŢA LEGII
Social