Directorul APP explică de ce compania Air Moldova a fost scoasă la vânzare
După ce zilele trecute Agenţia Proprietăţi Publice a anunţat că scoate la vânzare compania "Air Moldova", astăzi directorul instituţiei a venit cu explicaţii. Vladimir Baldovici spune că Air Moldova este vândută cu doar 48 de milioane de lei pentru că are datorii uriaşe.
Potrivit lui, cel care va câștiga licitația va trebui să achite şi datoriile de 1,2 miliarde de lei. Mai mult, viitorul proprietar este obligat să facă investiţii iniţiale de 60 de milioane de euro. Baldovici a declarat că privatizarea companiei este singura soluție pentru a evita falimentul.
"Cu regret spunem astăzi că această companie trebuia privatizată mulţi ani în urmă. Air Moldova a intrat în pierderi, doar pe primele cinci luni ale anului avem în jur de 150 de mln de lei. Low cost-ul, liberalizarea rutelor, ne-au aruncat într-o concurenţa neloială", a declarat Vladimir Baldovici, directorul Agenției Proprietăți Publice.
Potrivit unui raport al Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile, toate companiile aeriene naţionale din vestul Europei au fost privatizate sau sunt în căutare de investitori.
"Air France au doar 17, 6% restul nu reprezintă statul. În Europa de Est, Air Baltic, Air Malta, CroaţiaAirlines, Lot Polish Airlines, toate acum sunt în căutare de investitori", a menţionat Vladimir Baldovici.
Alături de "Air Moldova" au fost scoase la vânzare alte 11 întreprinderi de stat. Printre acestea sunt "Fabrica de Sticlă din Chişinău", preţul căreia porneşte de la 231 de milioane de lei, "Combinatul Poligrafic din Chişinău" care este scos la vânzare cu 124 de milioane de lei, dar şi Hotelul "Zarea" care poate fi cumpărat cu aproape 30 de milioane de lei.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 4 septembrie 2018. În total, Agenţia Proprietăţi Publice a scos la vânzare companii și imobile ale statului în valoare de peste 1,57 de miliarde de lei.
Actualitate