Directorul de companie acuzat că ar fi încercat să mituiască un procuror: Este o încercare de şantaj
O încercare de şantaj pentru a influenţa mersul anchetei. Aşa a calificat Felix Grincu, directorul unei companii din capitală, acuzaţia că ar fi încercat să mituiască un procuror. Subalternul lui Grincu susţine că acesta i-ar fi dat procurorului o motocicletă, pentru clasarea unui dosar.
Grincu afirmă că toate dosarele deschise pe numele său au fost clasate nu doar de către procurorul Gheorghe Dântu, ci şi de alţi procurori municipali, precum şi prin deciziile judecătoriilor.
"Iniţial, era motocicleta mea. Am vândut-o cu un an şi jumătate înainte de clasarea acestor dosare. Cel care a vândut motocicleta fiului procurorului, în scopul de a mă şantaja, şi-a amintit despre motocicletă", a declarat acesta.
Anterior, Publika TV a relatat că victimele procesului penal l-au acuzat pe procuror că ar fi primit o motocicletă de lux, în schimbul clasării dosarului penal. Procurorul susţine că a cumpărat mijlocul de transport, iar rezultatele anchetei nu au fost afectate.
La începutul lunii septembrie, Procuratura Generală a deschis un dosar penal pe numele lui Dântu, care este suspectat de corupere pasivă.
- Procuror, acuzat că a primit o motocicletă de lux, pentru a clasa un dosar penal. Cum se apără omul legii (VIDEO)
- Procuror, cercetat penal: A clasat un dosar de escrocherie, de peste un million de lei, în schimbul unei motociclete
- Teribilism pe motocicletă. Accident grav, surprins de camerele de supraveghere VIDEO