Directorul FMI este supravegheat în închisoare pentru ca să nu se sinucidă
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, este supravegheat zi şi noapte în închisoare pentru ca să nu se sinucidă. Informaţiile au fost făcute de un oficial al închisorii Rikers Island, după ce Strauss-Kahn a fost supus unui control psihologic. Oficialul nu a oferit însă alte detalii, scrie presa americană.
Directorul general al FMI este acuzat că ar fi încercat să violeze la sfârşitul săptămânii trecute o cameristă a unui hotel din New York. Avocatul ei susţine că femeia a intrat să facă curat. Acesta nu a aflat identitatea lui Strauss-Kahn decât după declanşarea scandalului mediatic.
Ştirea despre acest caz a declanşat un adevărat şoc în presa internaţională, care scrie că Dominique Strauss-Kahn este supus unor presiuni în creştere pentru a-şi prezenta demisia. Mai mulţi miniştri de finanţe europeni, printre care cel austriac şi spaniol, susţin că Strauss-Kahn nu mai este în măsură să conducă Fondul Monetar Internaţional.
Dominique Strauss-Kahn a fost arestat sâmbătă la New York, fiind acuzat de agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoană, după denunţul unei cameriste. Judecătoarea Melissa Jackson a refuzat să permită eliberarea acestuia în schimbul unei cauţiuni de un milion de dolari, motivând că directorul FMI ar putea să fugă în Franţa. Între Paris şi Washington nu există un tratat de extrădare.