Directorul ÎM Direcţia Reparaţii şi Construcţie Drumuri din Bălţi, REŢINUT. Învinuirile care i se aduc
Serghei Pcela a fost reţinut pentru 72 de ore. Directorul Întreprinderii "Direcţia Reparaţii şi Construcţie a Drumurilor" din Bălţi a fost încătuşat, miercuri, şi dus în izolatorul Inspectoratului de Poliţie din oraş. Funcționarul este învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi poluarea aerului din Bălţi.
Serghei Pcela a fost chemat miercuri la poliţie, iar în urma interogărilor, a fost reţinut. El este învinuit că ar fi admis depozitarea ilegală şi incendierea deşeurilor pe teritoriul întreprinderii municipale.
"A fost reţinut pentru 72 de ore pe faptul excesului de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu şi în baza articolului 230, pentru poluarea aerului.În ambele cazuri a fost iniţiat dosar penal", a declarat Pcela.
Acum două luni, poliţia a fost informată că pe teritoriul Întreprinderii ”Direcţia Reparaţii şi Construcţie a Drumurilor” din Bălţi sunt depozitate şi arse tone de gunoi.
Deși poliţia a avertizat angajaţii întreprinderii că vor fi traşi la răspundere, oficialii continuau să ignore legea şi să polueze aerul din localitate, punând sănătatea oamenilor în pericol. Acum procurorii vor cere un mandat de arestare pe numele lui Serghei Pcela.
Dacă vina acestuia va fi demonstrată, el riscă până la trei ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 5 ani.
Social