Directorul "JLC", Victor Cibotaru, acuză poliţia de intimidare. MAI: Respectaţi legislaţia şi nu o să aveţi nici controale, nici mascaţi
Conducerea Fabricii de lactate "JLC" din Capitală consideră că descinderea de ieri a forţelor speciale a fost o intimidare a angajaţilor întreprinderii.
Directorul Fabricii de lactate "JLC" din Capitală, Victor Cibotaru, spune că nu înţelege de ce a fost nevoie de antrenarea forţelor speciale în verificări, deoarece angajaţii companiei nu au opus niciodată rezistenţă oamenilor legii.
"Problema principală nu este legalitatea acţiunilor, dar în forma cum s-a acţionat. Pentru mine a fost absolut neclar pentru ce a fost necesară antrenarea serviciilor speciale. În momentul când au pătruns în clădire şi pe teritoriu persoane înarmate asta déjà a fost o intimidare", a spus director general SA "JLC", Victor Cibotaru.
Pe de altă parte, şeful adjunct al Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului de Interne, Constantin Pânzari, spune că administraţia companiei "JLC" încearcă să exercite presiuni asupra anchetei.
"E o manipulare a opiniei publice şi o influenţă asupra organului de urmărire penală. Administrația SA "JLC" a luat o poziţie de apărare. Se vehiculează informația precum că ar fi fost 30-40 de mascaţi. Nu a fost aşa. Au fost solicitaţi 10 colaboratori dintre acre au fost folosiţi şapte colaboratori a brigăzii cu destinaţie specială Fulger şi atât - o acţiune ordinară, procesuală care se înfăptuieşte zilnic de către noi", a menţionat Constantin Pânzari.
Miercuri, reprezentanţii Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului de Interne şi ai Batalionului cu destinaţie specială "Fulger" au venit la fabrica de lactate "JLC" pentru a verifica unele documente, în baza a două dosare penale deschise în luna iulie.
- Controale fiscale la fabrica de lactate JLC cu implicarea brigăzii Fulger
- Controale fiscale la fabrica JLC cu implicarea brigăzii Fulger. MAI: Era nevoie de operativitate pentru a nu permite distrugerea documentelor
- "FISC-ul nici cu spatele nu ştie despre dosarul de evaziune fiscală deschis pe numele administraţiei JLC", susţine Platon