Directorul Poliţiei de Frontieră: Aş fi mândru să fiu nepotul ministrului Roibu
Directorul general al Serviciului Grăniceri, transformat de la 1 iulie în Poliţia de Frontieră, Roman Revenco, dezminte că ar fi rudă cu ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu. El dă asigurări că nu este nici măcar rudă de gradul cinci cu ministrul. Declaraţiile au fost făcute de Revenco pentru ziarul Jurnal de Chişinău.
“Îmi pare rău că unii politicieni, care au în spate funcţia de şef al SIS, vin fără probe cu asemenea informaţii. Aş fi mândru să fiu nepotul sau fiul unui general. Vă fac tot arborele genealogic şi vă demonstrez că nu e aşa. Nu suntem nici măcar rude de gradul cinci cu domnul Roibu”, spune Revenco.
Un alt argument invocat de şeful Poliţiei de Frontieră este că Roibu este originar din sudul ţării, iar el de la nord.
“Domnia sa este de la sud, eu sunt de la nord. Pe domnul general Roibu l-am cunoscut în 2002, când activam la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, unde mi-am început început activitatea. Asta e tot ce ne leagă”, a punctat Roman Revenco.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii Asociaţiei Moldova Mea au declarat că Roman Revenco ar fi nepotul şi finul ministrului de Interne, Alexei Roibu. Potrivit acestora, deşi faptul că Roibu este nănaşul lui Revenco nu e documentat oficial la nicio instituţie, jurnaliştii pot depista uşor acest lucru, în cadrul unei investigaţii.
De asemenea, preşedintele Asociaţiei Moldova Mea, Fiodor Ghelici, susţine că şeful Serviciului Grăniceri ar fi cerut 220 de mii de euro mită de la managerul proiectului european de securizare a frontierei de stat, Vladimir Volcov, iar când a primit refuz, l-a ameninţat că va angaja un killer ca să îl omoare.
- ACUZAŢII GRAVE în adresa MAI şi a Serviciului Grăniceri: Revenco a spălat 130 de mii de euro, iar Roibu îl ajută. VEZI REACŢII
- Noi acuzaţii la adresa şefului Serviciului Grăniceri! Ar fi cerut mită 220 mii de euro şi ar fi ameninţat că angajează un killer
- Reacţia Serviciului Grăniceri la acuzaţiile privind implicarea lui Revenco în scheme de spălare de bani