Directorul Promo-LEX despre administraţia de la Tiraspol: Separatişti, nu autorităţi
Faptul că primarul din Corjova, Valeriu Miţul, şi unul din consilierii locali ai comunei, Iurie Coţofan, au fost eliberaţi cu 3 zile înainte de expirarea termenului de arest este un rezultat comun al autorităţilor Republicii Moldova şi al partenerilor din cadrul formatului 5+2. Informaţia a fost reconfirmată de viceprim-ministrul Reintegrării, Eugen Carpov, ieri, 16 martie, la emisiunea Fabrika.
"În localitatea Corjova avea loc o manifestaţie paşnică, coordonată cu autorităţile de la Chişinău. Participanţii la marşul de comemorare al ostaşilor căzuţi în războiul de pe Nistru au confirmat că nici măcar nu a fost perturbată circulaţia rutieră", a relatat Carpov. "Poliţia transnitreană nu a avut niciun motiv să intervină. E o acţiune care a avut ca scop intimidarea populaţiei băştinaşe, care se află sub auspiciile Republicii Moldova", a subliniat oficialul.
Viceprim-ministrul Reintegrării a enumerat şi instrumentele de luptă cu ilegalităţile comise în repetate rânduri de separatişti. Primul ar fi regimul special valabil pentru zona de securitate, şi anume Comisia Unificată de Control. "În orice situaţie de criză, în primul rînd trebuie informaţi observatorii militari din cadrul acestei comisii. În cazul Corjova, aceşti observatori s-au deplasat cu o întârziere de doar 3 ore. Şi asta deoarece reprezentanţii din partea rmn s-au exprimat împotriva deplasării la faţa locului , ceea ce ne face să gândim că a fost o acţiune planificată din timp şi coordonată", a precizat Carpov.
Un alt instrum este formatul 5+2. Acesta însă e un mecanism pentru consultări şi negocieri, care nu are instrumente de intervenţie imediată în asemenea cazuri. "În cazul Corjova, imediat au fost informate toate părţile care alcătuiesc formatul 5+2", a punctat viceprim-ministrul pe Reintegrare.
Al treilea instrument, potrivit sursei citate, este posibilitatea de contacte între autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol. La acest capitol, oficialul este contrazis de către directorul Promo-LEX, Ion Manole. Acesta susţine că administraţia de la Tiraspol nu trebuie să fie numită autorităţi, ci anume separatişti. "Nu trebuie să ne temem de cuvântul separatişti. Cînd un viceprim-ministru moldovean informează un oficial european despre autorităţile transnistrene, ultimul din start înţelege greşit situaţia şi percepe Republica Moldova şi Transnistria ca pe două părţi egale, ceea ce nu e corect", este de părere Manole.
Totodată, primarul comunei Corjova, Valeriu Miţul, crede că ministrul reintegrării şi subalternii săi nu trebuiesc schimbaţi de fiecare dată când se instalează o nouă guvernare. "Aceştia trebuie să fie la curent cu fiecare modificare a situaţiei, cu fiecare virgulă apărută în acte. Ce pot să-i spun viceprim-ministrul Reintegrării dacă el este în funcţie abia de 3 luni? Pînă va înţelege situaţia va trece încă jumătate de an, un an", a concluzionat primarul.
Amintim că pe 2 martie, 2011, primarul şi consilierul din Corjova au fost arestaţi de către miliţia transnistreană. Incidentul a avut loc în timpul manifestării de comemorare a războiului de pe Nistru. Cei doi au fost reţinuţi pentru "nesupunere faţă de miliţia transnistreană şi proteste neautorizate". Ei au fost eliberaţi însă după 4 zile de arest.
Urmăriţi integral aici ediţia din 16 martie 2011 a emisiunii "Fabrika"!
Actualitate