Directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat anunţă când va ninge în Moldova (VIDEO)
Adevărata iarnă va veni în Moldova începând cu săptămâna viitoare, când va avea loc o uşoară scădere a temperaturii. Anunţul a fost făcut pentru Publika TV de către directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Anatolie Puţuntică. Totodată, acesta a precizat că ne vom putea bucura de zăpadă la începutul lunii februarie.
"Sinopticienii Serviciului hidrometeorologic de stat, precum si centrul European pentru prognoze de durată medie, anticipează o iarnă adevărată, începând cu săptămâna viitoare. Se prognozează o uşoară scădere a temperaturilor, dar stratul de de zăpadă îl aşteptăm să fie stabil tocmai către luna februarie. Până atunci, temperaturile se menţin peste norma multianuală. Nu se prognozează scăderi extraordinare de temperatură", a declarat Anatol Puţuntică.
În acelaşi timp, şeful Serviciului Hidrometeorologic de Stat s-a arătat alarmat de faptul că principalele râuri ale ţării au un debit mic de apă din cauza lipsei de precipitaţiilor.
"Râurile Prut şi Nistru curg în prezent cu circa 50 % din ceea ce aveam în anii anteriori, ceea ce ne pune în gardă. În contextul în care ne propunem pe viitor să revigorăm acele sistem de irigaţie, nu ştiu dacă vom avea apă suficientă în aceste două râuri. Chiar şi în Carpaţii ucrainieni, unde îşi au izvoarele aceste două râuri, a plouat şi a nins foarte puţin", a mai spus directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
Totodată, Anatolie Puţuntică a menţionat unele efecte benefice ale faptului că este prea cald în luna gerar şi a făcut unele prognoze optimiste.
"Aţi arătat la Publika TV fermierii care-şi scot animele domestice în câmp. S-ar putea să avem un debut al primăverii ceva mai târziu, iar sinopticienii prognozează pentru luna martie un exces de precipitaţii sub formă de ploaie, care vor încetini procese de încălzire a aerului. Credem că aceste precipitaţii vor reuşi să compenseze iarna secetoasă pentru că am avut şi o toamnă relativ umedă cu record de precipitaţii la Cahul. Chiar dacă nu am avut precipitaţii, această umezeală s-a menţinut în sol din cauza ceţii care a persistat. Este un lucru benefic pentru debutul anului agricol", a mai spus Anatolie Puţuntică, menţionând că trebuie să ne adaptăm la aceste condiţii de climă extremă.
- Vremea caldă nu ţine cu vânzătorii de haine şi încălţăminte pentru iarnă. "Suntem nevoiţi să facem reduceri"
- Privelişti rar întâlnite în toiul iernii. "Este pentru prima dată când fac asta"
- Fermierii şi-au scos animalele la păscut în ianuarie, dar meteorologii anunţă că iarna n-a mâncat-o lupul (VIDEO)