Directorul SIS, al Poliţiei de Frontieră şi fostul procuror general, chemaţi să prezinte informaţii despre omorul de la Făleşti
Fostul procuror general, Valeriu Zubco, va fi audiat mâine de către membrii comisiei de anchetă privind elucidarea morţii lui Sorin Paciu. Tot mâine vor mai fi audiaţi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, şeful Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, procurorul general interimar, Andrei Pîntea şi fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel, Gheorghe Creţu.
Totodată, la audieri a mai fost invitat şi liderul mişcării "Antimafie", Sergiu Mocanu, care a dezvăluit presei cazul omorului din Pădurea Domnească.
"Cred că aceste persoane îşi vor face agenda ca să aibă posibilitate să vină la comisia de anchetă. Trebuie să ne spună de unde au aflat despre acest omor, cum au aflat şi să ne dea explicaţii la declaraţiile pe care le-au făcut în presă", a declarat preşedintele Comisiei de anchetă, Anatolie Zagordnîi.
Publika.md aminteşte că fostul procuror general al Republicii Moldova, Valeriu Zubco, a participat pe 23 decembrie la vânătoarea organizată în Pădurea Domnească, unde a murit tânărul Sorin Paciu.
Ulterior, Valeriu Zubco a informat opinia publică despre demisia sa din funcţie. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Legislativului.
Pe data de 21 ianuarie, Parlamentul s-a întrunit în şedinţă extraordinară, pentru a lua act de demisia lui Valeriu Zubco. Tot atunci, Parlamentul a creat o comisie de anchetă, care să elucideze administrarea de către organele abilitate a acestui caz.