Directorul Turului Franţei a prezentat traseul Marii Bucle din 2012
Anul viitor, Turul Franţei va începe din Belgia! Anunţul a fost făcut de organizatorii circuitului, care au prezentat deja traseul Marii Bucle din 2012, competiţie desfăşurată de mai bine de un veac. Cursa îşi va da startul pe 30 iunie.
Directorul Turului Franţei, Christian Prudhommen, a prezentat traseul de anul viitor al marelui circuit. Cele mai mari schimbări au fost introduse la start. Turul va debuta pe 30 iunie, la Liege, printr-un prolog de şase kilometri. Startul din Belgia a fost ales pentru a aniversa o sută de ani de la victoria lui Odile Defraye, primul ciclist belgian care s-a impus în Marea Buclă, competiţie care se desfăşoară începând cu anul 1903.
Prologul este identic cu cel din 2004, iar intrarea de această pe teritoriul Franţei se va face în etapa a 4-a, pe 4 iulie, cu o etapă de 197 kilometri între Orchies şi Boulogne-sur-Mer.
Turul Franţei 2012 se va încheia pe 22 iulie, la Paris, cu finişul tradiţional pe Champs-Elysees. Cicliştii vor avea de participat în 20 de etape, dinte care trei individuale, şi vor parcurge o distanţă totală de 3442 de kilometri.
- Ciclistul german Tony Martin a câştigat prima etapă din Turul Beijing-ului
- În Australia a început Campionatul Mondial Solar unde participă iubitorii de maşini solare
- Organizatorii Turului Spaniei au anunţat traseul din acest an
- Turul Franţei din 2013 s-ar putea încheia în munţi, pe legendara căţărare Alpe d'Huez