Dirk Schuebel: UE susţine Moldova şi cetăţenii săi, nu partidele politice şi liderii lor
Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, declară că pentru Uniunea Europeană este importantă continuarea reformelor începute de Moldova. Totodată, oficialul a precizat într-un interviu pentru Europa Liberă că UE susţine Republica Moldova şi cetăţenii săi, dar nu partidele politice şi liderii lor.
"Pentru UE este foarte importantă reinstalarea stabilităţii politice, astfel încât să putem continua reformele ambiţioase începute şi procesul ambiţios pro-european. Uniunea Europeană va fi foarte încântată să susţină şi pe viitor acest proces de reforme, desigur, dacă va continua", a menţionat Schuebel.
Şeful delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova consideră că ar fi bine ca actorii politici din ţara noastră să se gândească în primul rând la populaţie, la ce este mai bun pentru cetăţeni, nu la propriul partid. "Rezolvarea crizei politice este, în primul rând, în mâinile politicienilor moldoveni şi ei trebuie să găsească soluţia cum să depăşească această criză cât mai repede. Moldova a înregistrat un progres considerabil în ultimul timp, suntem mândri că am putut contribui la acest proces şi nu cred că ar trebui să privim pesimişti spre viitor", a subliniat oficialul European.
În concluzie, Dirk Schuebel a declarat că acum pentru Uniunea Europeană este foarte importantă crearea unei noi majorităţi stabile în Parlamentul de la Chişinău, astfel încât aceasta să poată forma un nou Guvern, iar reformele începute să poată continua.
Publika.md menţionează că şeful statului, Nicolae Timofti, urmează să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru. Ulterior, premierul desemnat va prezenta Parlamentului, într-un interval de 15 zile, propunerile pentru noul Cabinet.