De multe ori societatea nu este tolerantă cu ei şi îi discriminează. Vorbim despre copiii cu deficienţe de vedere. Deseori, aceşti copii nu au parte nici de educaţie, pentru că nu au acces la manuale şi rechizite şcolare speciale. 

Când Vlăduţ avea doar patru luni şi jumătate, medicii au constatat că micuţul nu vede. Vestea a fost un şoc pentru părinţii băiatului.

"Când l-am născut mi-au spus că este sănătos. La patru luni am observat că nu reacţiona la nimic, nici la jucării", spune Olga Morărescu, mama copilului.

Au urmat tratamente după care copilul a început să reacţioneze la lumină, iar apoi să desluşeacă umbrele celor care-i purtau de grijă. 

"După operaţie, vede umbrele cu ochiul stâng, care nu vedea de loc. Cu ochiul drept vede şase procente", a mai adăugat mamica lui Vlăduţ.

Băiatul frecventează gimnaziul din sat. E în clasa întâi. Deşi oficialii vorbesc despre drepturi egale şi condiţii pe potrivă pentru toţi copiii, realitatea este cu totul alta.

"Mă tem să nu mă poreclească, să spună că sunt choir", spune Vlăduţ mamei.

Reprezentanta Societăţii persoanelor cu deficienţe de vedere, Larisa Celan ne explică problemele cu care se confruntă aceşti copii: "Atunci când vine un copil cu o aşa diagnoză în clasă, îl numesc, noi ştim cum, ba că eşti chior, ba că eşti calic".

De rechizite speciale pentru studii, pe care ar trebui să le aibă un copil nevăzător, nici vorbă. 

Natalia Lubaş-Verdeş, directorul gimnaziului din satul Izbişte ne spune: "Rechizite speciale nu are pentru că nici noi nu le avem. Practic nu suntem pregătiţi pentru a lucra cu asemenea copil".

Oficial, în ţară sunt peste 550 de copii cu vedere slabă şi nevăzători, dar în realitate, numărul lor ar putea fi cu mult mai mare. Şi asta pentru că autorităţile nu au o bază de date a minorilor cu deficienţe de vedere.