Discursul lui Igor Dodon care va fi prezentat la ONU, coordonat cu MAEIE și Putin
Preşedintele Igor Dodon a plecat în Statele Unite, acolo unde va participa la Adunarea Generală a ONU. Vinerea aceasta, el va susţine un discurs de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Nu se cunosc detalii despre subiectele pe care le va aborda, dar ministrul de Externe, Nicu Popescu, a declarat că discursul a fost coordonat cu instituţia diplomatică pe care o conduce.
Se pare însă că preşedintele nu s-a consulat în privinţa alocuţiunii doar cu şeful diplomaţiei moldoveneşti, dar şi cu omologul său rus, Vladimir Putin.
Dodon a recunoscut acest fapt printr-o postare pe Facebook, publicată la începutul acestei luni. La întâlnirea dintre cei doi lideri de stat a participat și Dmitri Kozak, vicepremierul Rusiei, cunoscut drept creatorul coaliţiei de guvernare de la Chişinău.
Delegația prezidențială a Moldovei, care a plecat în Statele Unite, se vor afla acolo timp de o săptămână. Asta în condiţiile în care, în mod firesc, delegațiile înalte se deplasează la Sesiunile Adunării Generale ale ONU pentru trei zile, șederea fiind corelată cu data în care se ține discursul.
CITEȘTE ȘI: Cine de la MAEIE îl va însoți pe Igor Dodon la Adunarea Generală a ONU și cât va costa deplasarea
Anul trecut, la Adunarea Generală a ONU a participat fostul premier Pavel Filip. De la tribună, el a cerut Rusiei să reînceapă imediat procesul de retragere a forțelor militare și armamentelor sale de pe teritoriul țării noastre. Filip a menționat că acest lucru va contribui la reglementarea pașnică a conflictului transnistrean.
Amintim că, anterior, portalul de știri Deschide.md a scris despre delegația de 11 persoane a lui Igor Dodon care se va afla la New York de pe 22 până pe 28 septembrie. Asta se va întâmpla în contextul în care segmentul înalt al Sesiunii va începe pe 24 septembrie, iar discursul lui Igor Dodon este planificat pentru 27 septembrie. În mod firesc, delegațiile înalte se deplasează la Sesiunile Adunării generale ale ONU pentru 3 zile, șederea fiind corelată cu data în care se ține discursul.
Totodată, cei 11 membri ai delegației prezidențiale vor fi cazați pe același etaj (conform doleanței președintelui) în hotelul de lux ”Michelangelo”, în perioadă în care o cameră dublă la acel hotel de lux costă 600 de dolari pe noapte. Iată lista prezenței de ”lux” la ONU: Igor Dodon și Galina Dodon care au cerut să fie cazați într-o cameră cu vedere frumoasă peste geam. Trei consilieri: Aureliu Ciocoi, Ion Chicu și Ernest Vardanean vor fi cazați în camere single. Ceilalți vor fi cazați în camere duble cu paturi separate: șefa Direcției Relații Externe și Comunicare a Președinției, Natalia Ipati și șefa Secției Protocol și Comunicare, Viorica Sturza; cei doi bodyguarzi Sergiu Juncu și Lilian Filiipov; cameramanul Andrei Boghinschi și fotograful Dumitru Doru.
Administrația prezidențială nu a răspuns la solicitarea privind costurile deplasării.