Discursul lui Igor Dodon la ONU: În viitorul nostru comun nimeni nu va fi lăsat în umbră
Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară a ONU și își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra sfidărilor majore cu care se confruntă Organizația Națiunilor Unite și comunitatea internațională. Declarația se conține în discursul susținut de președintele țării, Igor Dodon, rostit astăzi în cadrul reuniunii Adunării Generale a ONU de celebrare a celei de-a 75-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite.
Totodată, șeful statului a menționat că cea de-a 75-a aniversare a ONU este umbrită de efectele pandemiei de COVID-19 și constituie un prilej oportun oferit șefilor de state și de guverne de a conștientiza lacunele din trecut și de a conveni asupra cooperării constructive în viitor.
În discursul său, Igor Dodon a mai declarat că Declarația de celebrare a celei de-a 75-a Aniversări a Națiunilor Unite este rezultatul unor negocieri solide între state.
"Cu toții am agreat o foaie de parcurs ambițioasă pentru viitorul nostru comun. Un viitor care înseamnă o planetă protejată la modul propriu, nu doar declarativ. Unul în care pacea va constitui valoarea supremă, conflictele fiind prevenite, eventual soluționate în faza lor inițială. În viitorul nostru comun nimeni nu va fi lăsat în umbră, dreptul internațional va fi respectat și dezvoltat continuu, iar instituțiile naționale de guvernare vor avea încrederea deplină a cetățenilor", a precizat Igor Dodon.
Șeful statului moldovean a declarat că anul 2020 va rămâne în istoria omenirii ca unul plin de evenimente semnificative – un an al reevaluării sistemului mondial contemporan și al consolidării efortului comun de depășire a provocărilor globale.
Discursul integral al președintelui îl puteți vedea AICI.