DISCUŢIA CU DODON I-A FOST FATALĂ. Noul preşedinte al CC explică motivele demiterii lui Ţurcan
Discuţia telefonică dintre şeful statului Igor Dodon şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Vladimir Ţurcan, a stat la baza demiterii ultimului. Declaraţia aparţine proaspătului preşedinte al Curţii Constituţionale, Domnica Manole, făcută cu puţin timp în urmă în cadrul unui briefing de presă. Ea a mai adăugat că nu va permite ingerinţe în activitatea Curţii Constituţionale.
”Discuţia dintre cei doi demnitari de stat nu a putut să rămână fără reacție din partea Curţii Constituţionale. Fac apel către persoanele din conducerea statului, la partidele politice, să renunțe la intențiile de a suna, de a veni cu soluţii, de a se informa din prima sursă. Şi mai periculoase pentru statul de drept sunt îndoielile şi critica publică a actelor emise de Curtea Constituţională. Asta le insuflă oamenilor neîncredere”, a declarat Domnica Manole.
Aminitim că preşedintele Curţii Constituţionale, Vladimir Ţurcan, a confirmat că a fost sunat de şeful statului, Igor Dodon, în data de 9 aprilie, atunci când Înalta Curte a decis suspendarea legii prin care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului.
Ţurcan a precizat însă că a fost întrebat doar despre efectul juridic al acestei hotărâri. Astfel, în opinia preşedintelui CC, acest apel NU poate fi calificat drept ingerință în activitatea Curţii.