Discuții la Fabrika. Viitorul Guvernului Streleț, sub semnul întrebării (VIDEO)
Comuniştii sunt sceptici în legătură cu viitorul Guvernului şi prevăd căderea Executivului după înregistrarea moţiunii de cenzură. Misiune dificilă, spun analiştii politici, care nu întrezăresc o coaliţie în Parlament ce ar susţine un asemenea demers.
Potrivit deputatului PCRM, Artur Reştnicov, Guvernulul Streleţ trebuie demis, iar viitorul Cabinet de Miniştri să fie format din tehnocraţi.
"Datoria noastră, a partidelor care suntem în Parlament, indiferent de culoare, e să demitem acest Guvern. Este important noi să ne convingem că există voturi necesare pentru a fi aprobată moţiunea de cenzură", a spus deputatul.
De cealaltă parte, analistul politic, Corneliu Ciurea consideră că demiterea Guvernului ar genera o criză politică.
"Pe noi ne interesează să avem o aritmetică, care să construiască un nou Guvern. Aici trebuie să fie un acord politic. Dar deocamdată, un acord politic nu există în acest sens."
Ce ţine de iniţiativa PLDM-ului de a schimba Constituţia pentru alegerea președintelui în mod direct, cei doi invitaţi ai emisiunii nu-i dau nicio şansă.
"Atunci când se vine cu propunerea de modificare a modalităţii de alegere a preşedintelui trebuie să-i schimbi şi împuternicirile. Mai multe articole din Constituţie sunt absolut dependente şi Curtea Constituţională a demonstrat printr-o hotărâre că nu poţi să schimbi numai numărul", a precizat deputatul Artur Reșetnivov.
"Cum poţi să ai o atitudine serioasă faţă de o încercare de a schimba Constituţia când, de fapt, intuieşti foarte clar dorinţa de a crea o dificultate în desfăşurarea procesului de anchetă, de a orchestra politic o tentativă de a tulbura apele", a conchis analistul politic Corneliu Ciurea.
Iniţierea unui proiect de modificare a Constituției pentru alegerea şefului statului în mod direct a fost anunţată marţi de către Partidul Liberal Democrat.