Discuţii tensionate în cadrul summitului Consiliului European. Pe agenda discuţiilor a fost distribuirea vaccinurilor anti-COVID
Discuţii tensionate şi pe alocuri chiar răutăcioase au avut loc în cadrul summitului Consiliului European. Aşa au descris jurnaliştii de la Financial Times întâlnirea în format virtual a şefilor de stat și de guvern din UE. Totul a pornit de la subiectul privind distribuirea echitabilă a 10 milioane de doze suplimentare din vaccinul Pfizer/BioNTech, pe care producătorul a promis să le livreze în următorul trimestru.
Potrivit jurnaliştilor britanici, neînțelegerile au izbucnit după ce cancelarului austriac Sebastian Kurz a declarat că Austria, Cehia și Croația ar trebui să primească majoritatea celor 10 milioane de doze Pfizer, deoarece ar fi cele mai afectate de reducerea livrărilor serului AstraZeneca. Solicitările au fost respinse de cancelarul german şi premierul olandez care au susținut că ar trebui să aibă prioritate la dozele suplimentare Bulgaria, Croația și Letonia. Astfel, în urma discuţiilor de ieri, liderii UE au cerut companiilor farmaceutice să respecte termenele limită prevăzute în contractele de livrare.
Totodată, cele 27 de state membre UE au căzut de acord să încerce să crească producţia de vaccinuri.
"Avem un interes puternic pentru a extinde producerea vaccinului în Europa. Trebuie să fim pregătiţi pentru viitor şi pentru apariţia noilor variante de coronavirus. Suntem interesaţi să intensificăm cooperarea cu acele companii care sunt de încredere şi care îşi vor onora contractele", a menționat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
UE a exportat până acum 77 de milioane de doze de vaccin, dintre care 21 doar Regatului Unit. Acest lucru i-a înfuriat pe mai mulţi lideri europeni, deoarece statele membre nu au primit în schimb vaccinuri produse în Regatul Unit.
Ulterior, Comisia Europeană a instituit un mecanism de control al exporturilor în afara Uniunii, care poate merge până la blocarea lor. În replică, premierul britanic, Boris Johnson a dat de înţeles că Europa ar putea rămâne fără investiţii dacă va decide să blocheze exporturile de vaccin. În cele din urmă, UE a emis o declaraţie comună cu Marea Britanie în care ambele părţi au promis să colaboreze.