Discuţiile de la ce vârstă ar fi bine copiilor să li se vorbească despre sex sunt contradictorii
Discuţiile de la ce vârstă ar fi bine copiilor să li se vorbească despre sex sunt contradictorii. Prezentă la emisiunea "Ţara lui Dogaru", psihologul Daniela Terzi-Barbăroşie a spus că de la doi-trei ani e timpul potrivit. Pe de altă parte, Artur Boicu de la "Pro-Familia" consideră că şi la 10 ani e prea devreme.
Specialiştii constată că televiziunile difuzează publicitate şi ştiri cu tentă sexuală la ore nepotrivite. Părinţilor le este ruşine să vorbească despre sex. Profesorii sunt stângaci în explicaţii, iar copiii apelează la surse nu tocmai potrivite pentru a se informa despre sex.
Astfel, 12 la sută din site-urile de pe internet au caracter pornografic, 25 la sută din căutările de pe net au termeni pornogafici, iar 35 la sută din descărcări sunt cu tentă sexuală.