Diseară la Fabrika: De ce cade PCRM în sondaje şi cum se menţine AIE
foto: politik.md
Rezultatele celui mai recent Barometru de Opinie Publică, realizat pe ambele maluri ale Nistrului, de către Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS, vor fi analizate astăzi, 30 aprilie, în Fabrika.
Invitaţii emisiunii sunt directorul IMAS, Doru Petruţi, şi analiştii politici Arcadie Barbăroşie, Anatol Ţăranu, Viorel Cibotaru şi Igor Boţan. Aceştia vor explica de ce încrederea oamenilor în Partidul Comuniştilor este în scădere şi de ce Alianţa pentru Integrare Europeană îşi menţine poziţiile.
Nu rata o nouă ediţie Fabrika, la 21:30. Emisiunea poate fi urmărită şi on-line pe publika.md/live.