Disney şi-a amânat trei superproducţii din cauza pandemiei
Noile filme „Avatar” şi „Star Wars” au fost amânate un an, iar „Mulan” a fost eliminat din program complet.
Continuarea filmului „Avatar” este acum planificată să apară în cinematografe în decembrie 2022, iar următorul film „Star Wars” în decembrie 2023.
Filmul „Mulan”, una dintre cele mai aşteptate producţii ale anului 2020, fusese amânat deja din cauza închiderii cinematografelor, iar ulterior fusese programat pentru lansare la sfârşitul lunii august.
Amânarea lansării filmului „Mulan” urmează deciziei Warner Bros de a amâna pe o perioadă nedefinită lansarea thrillerului „Tenet” al lui Christopher Nolan, care urma să aibă premiera în august. Proprietarii de cinema sperau ca cele două filme să aducă o revigorare a profiturilor în sezonul de vară.
Joi, lanţurile de cinema AMC şi Cineworld au amânat data redeschiderii punctelor lor din SUA de la sfârşitul lunii iulie, aşa cum se preconizase iniţial, până cel puţin la jumătatea lunii august.
În timp ce în Anglia cinematografele s-au redeschis din 4 iulie - atâta timp cât au fost urmate recomandările legate de distanţa socială - situaţia din America de Nord este mult mai incertă. New York City şi Los Angeles, cele mai mari două pieţe din SUA, nu au planuri concrete în privinţa redeschiderii cinematografelor.
În China, a doua cea mai mare piaţă cinematografică din lume, cinematografele au început să se redeschidă săptămâna aceasta, după ce au fost închise timp de şase luni din cauza măsurilor de distanţare socială.