Disneyland Shanghai a fost închis după depistarea unui singur caz de COVID-19
Disneyland Shanghai a fost închis luni după depistarea unui singur caz de COVID-19, confirmat la o persoană care a vizitat acest parc de distracţii, informează AFP, citează Agerpres. Data redeschiderii acestui parc de distracţii nu a fost deocamdată anunţată.
Administratorii parcului au început testarea angajaţilor şi a vizitatorilor încă de duminică, astfel până luni dimineaţă fiind testate la COVID aproape 34.000 de persoane.
Toate testele s-au dovedit negative, însă persoanele testate trebuie să evite să meargă la şcoală sau la locul de muncă timp de cel puţin 48 de ore şi să efectueze teste suplimentare.
În urmă cu două zile, parcul de distracţii Universal Studios din Beijing, care s-a deschis la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat depistarea unor cazuri-contact în rândul vizitatorilor săi din weekendul precedent.
Aproximativ 6 milioane de chinezi se află în prezent în carantină din cauza celei mai recente recrudescenţe epidemiologice, iar cei mai mulţi dintre ei sunt locuitori din Lanzhou, un oraş situat la 1.200 kilometri vest de Beijing.
China, prima ţară afectată de noul coronavirus la sfârşitul anului 2019, este totodată prima ţară din lume care a controlat în mare parte epidemia încă din primăvara anului 2020, după adoptarea unor măsuri extrem de restrictive, inclusiv închiderea aproape totală a frontierelor naţionale.
Autorităţile chineze continuă să respecte o politică de "zero infectări", consolidată şi mai mult odată cu apropierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, care vor începe în februarie 2022.