Dispare dolarul. Motive pentru care moneda americană îşi pierde supremaţia în lume
Dolarul american a fost, probabil, modelul cel mai apropiat de ceea ce înseamnă o monedă globală, pe care lumea l-a avut până în prezent. Astăzi, mai mult de 60% din rezervele valutare din lume sunt în dolari americani, dar se preconizează schimbări mari la orizont. Unele dintre cele mai mari economii globale au încheiat acorduri pentru a înlocui utilizarea dolarului american în comerţul internaţional.
Există, de asemenea, unele ţări producătoare de petrol care au început să vândă în alte valute decât dolarul, acest lucru reprezentând o ameninţare majoră pentru sistemul "petro-dolar", care s-a folosit aproape patru decenii.
Chiar şi instituţii mari, internaţionale, cum ar fi ONU si FMI au emis rapoarte oficiale despre necesitatea de a trece de la dolarul american la o nouă monedă globală de rezerva.
Domnia dolarului american este cu siguranţă ameninţată, iar aceasta schimbare va avea implicaţii masive pentru economia Statelor Unite. Business Insider, citat de incont.ro prezintă câteva motive pentru care dominaţia dolarului ca monedă de rezervă a lumii este pe cale să se termine:
China şi Japonia îşi vând mărfurile la preţ de dumping pe pieţele internaţionale.
Acum câteva luni, a doua putere economică a planetei - China, şi cea cea de a treia – Japonia, au încheiat un acord care va promova utilizarea monedelor proprii, atunci când tranzacţioneaza reciproc.Chinaşi Japonia şi-au prezentat planurile de a promova schimbul direct în monedele naţionale în încercarea de a reduce costurile pentru companii şi de a creştere comerţul bilateral.
Ţările din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) planifică să înceapă să utilizeze monede proprii pentru comerţul dintre ele.
Cele cinci mari economii emergente ale BRICS sunt hotărâte să colaboreze prin semnarea a două convenţii pentru promovarea comerţului intra-BRICS .
Acordul valutar Rusia-China
De mai bine de un an, Rusia şiChinafolosesc propriile lor monede naţionale atunci când tranzacţionează una cu cealaltă. Liderii celor două naţiuni pledează puternic pentru o nouă monedă globală de rezervă şi se pare că doresc să dărâme puterea pe care o are dolarul american în comerţul internaţional.
Utilizarea tot mai masivă de valuta chinezească în Africa
În 2009,Chinaa devenit cel mai mare partener comercial al Africii, iar acum încearcă să extindă agresiv utilizarea monedei proprii pe acest continent. În prezent, aproximativ 70.000 de companii chineze folosesc moneda naţionala în tranzacţiile transfrontaliere.
Intelegerea China-Emiratele Arabe Unite
Chinaşi Emiratele Arabe Unite au fost de acord să renunţe la dolarul american şi să folosească propriile monede în tranzacţiile petroliere reciproce.
Iranul
Iranul a fost una dintre naţiunile cele mai hotărâte atunci când a fost vorba de a se îndepărta de dolarul american în comerţul internaţional. De exemplu, există zvonuri potrivit căroraIndiava începe să folosească aur pentru a cumpăra petrol dinIran.
Relaţia dintre China şi Arabia Saudită
În luna februarie,Chinaa importat 1,39 milioane de barili de petrol pe zi din Arabia Saudită, mai mult cu 39% faţă de un anul precedent. Cele două ţări şi-au unit forţele pentru a construi o mare rafinărie de petrol în Arabia Saudită, iar liderii ambelor naţiuni au colaborat pentru intensificarea schimburilor comerciale.
ONU şi FMI a făcut presiuni pentru adoptarea unei noi mone de rezervă mondială.
Organizaţia Natiunilor Unite (ONU) a emis rapoarte prin care sugerează în mod deschis că este necesară o alternativă la dolarul american ca monedă de rezervă a lumii.
O lucrare a FMI intitulată "Rezerva de acumulare şi de stabilitate monetară internaţionala" propune o monedă viitoare la nivel mondial numită "bancor".
Cele mai multe ţări detestă SUA.
Sentimentele fata de Statele Unite ale Americii, la nivel global, s-au schimbat dramatic, iar acest lucru nu ar trebui subestimat. Cu decenii in urma, a fost una dintre natiunile cele mai iubite de pe pamant. Acum, lucrurile stau altfel.
Americanii considera ca, in cazul in care celalte natiunii nu i-ar detesta, probabil ar dori in continuare sa utilizeze dolarul american.