Dispariţia lui Emiliano Sala. Corpul recuperat este cel al fotbalistului argentinian
foto: publika.md
Corpul recuperat din epava avionului care a dispărut deasupra Canalului Mânecii pe 21 ianuarie a fost identificat oficial ca fiind cel al fotbalistului argentinian Emiliano Sala, a anunţat joi seara poliţia din comitatul Dorset (sud-estul Angliei), scrie agerpres.ro.
"Corpul adus la Portland (sud-estul Angliei) astăzi (joi) a fost oficial identificat de către medicul legist al comitatului Dorset ca fiind cel al fotbalistului Emiliano Sala", a anunţat poliţia pe Twitter, adăugând: "Familia domnului Sala şi cea a pilotului David Ibbotson au fost informate. Gândurile noastre se îndreaptă către ei toţi".
Medicul legist, însărcinat să stabilească dacă moartea s-a produs din cauza naturale, "va continua să ancheteze circumstanţele acestui deces", a precizat poliţia.
Carcasa avionului monomotor Piper Malibu, care îl transporta pe pilotul în vârstă de 59 ani şi pe fostul atacant al lui FC Nantes, în vârstă de 38 ani, către noul club al acestuia, Cardiff City, a fost localizat duminică, în zona în care încetase să mai emită, în Canalul Mânecii, la o adâncime de 67,7 m, la aproximativ 20 km nord de insula anglo-normandă Guernsey.
Corpul găsit în epavă a fost recuperat joi dimineaţă de o navă a Biroului britanic de anchetă asupra accidentelor aeriene (AAIB), fiind apoi transportat pe insula Portland, în vederea efectuării autopsiei.
"Din păcate, tentativele de recuperare a epavei au eşuat", a explicat AAIB, care a decis să pună capăt operaţiunii din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Însă "chiar dacă nu a fost posibilă recuperarea avionului, lunga înregistrare video efectuată de ROV (Remotely Operated Vehicle), un vehicul submarin telecomandat, va furniza elemente preţioase" pentru anchetatori, în vederea stabilirii cauzelor accidentului.