Momentan astrofizicienii nu dispun de nicio certitudine cu privire la modul în care se formează găurile negre. Modele teoretice privind nașterea acestor monștri cosmici pornesc de la calcule complicate privind prăbușirea în sine a nucleului unor stele gigantice, la capătul vieții stelare.

Dispariția bruscă a unei stele gigantice roșii, ce era studiată de astronomi prin intermediul telescopului orbital Hubble și se afla la distanța de aproximativ 20 de milioane de ani lumină, poate reprezenta prima naștere a unei găuri negre la care omenirea a fost "martoră", conform Agerpres.

Folosind datele obținute prin intermediul telescopului Hubble, o echipă de astronomi de la Ohio State University, din Columbus, coordonată de Christopher Kochanek, a anunțat că a observat dispariția supergigantei roșii N6946-BH1. În locul unde se afla o stea foarte strălucitoare a rămas doar întunericul spațiului și urmele șterse ale crepusculului vizibile în spectrul infraroșu.

"Acestea pot fi primele date directe cu privire la modul în care colapsul gravitațional al unei stele supermasive poate duce la formarea unei găuri negre", a comentat astrofizicianul Avi Loeb, de la Universitatea Harvard.

Steaua N6946-BH1, aflată la distanța de aproximativ 20 de milioane de ani lumină, a fost observată pentru prima dată în 2004. Pe atunci era o stea de 25 de ori mai mare decât Soarele. Mai târziu, în 2009, astronomii au asistat la intensificarea strălucirii acestei stele care, într-un interval de timp de câteva luni, a devenit de aproximativ 1 milion de ori mai strălucitoare decât Soarele, după care a început să-și piardă din intensitate. Conform astronomilor, a fost ca și când o bombă colosală ar fi explodat în nucleul acesteia. Acum oamenii de știință sunt de părere că această explozie extrem de strălucitoare a marcat începutul procesului de prăbușire gravitațională a nucleului acestei stele și formarea unei singularități. Colapsul gravitațional se produce atunci când presiunea internă a unei astfel de stele devine insuficientă pentru a rezista propriei greutăți, în contextul în care procesul de fuziune nucleară din reactorul stelar a încetat după epuizarea combustibilului.

Există și alte două potențiale explicații pentru dispariția unei stele, însă datele adunate de Hubble în acest caz nu le confirmă. Una dintre explicații este că ar fi putut să dispară într-un nor de praf și gaze cosmice, iar cealaltă este a coliziunii și contopirii cu o altă stea. Însă, în cazul unei contopiri cu o altă stea, strălucirea lui N6946-BH1 s-ar fi păstrat la un nivel mare de intensitate pentru o perioadă de timp mai lungă de câteva luni, iar un nor de gaze și praf cosmic nu ar fi reușit să o țină ascunsă atât de mult timp.

Desigur că rezultatele obținute au nevoie de confirmări ulterioare, însă astronomii de la Ohio State University sunt optimiști că în curând vor începe să detecteze emisiile de radiații X specifice unei găuri negre care se hrănește (în care cade materia din jur) prin intermediul Observatorului cu raze X Chandra. De asemenea, echipa coordonată de Christopher Kochanek va continua observațiile și prin intermediul telescopului Hubble.

Datele adunate vor contribui la descrierea primelor etape din ciclul vital al unei găuri negre și vor răspunde la întrebările privind condițiile specifice ce fac ca anumite stele supermasive să se transforme în stele neutronice, în timp ce altele se transformă în găuri negre. Dacă până la urmă se va demonstra că N6946-BH1 s-a prăbușit gravitațional formând o gaură neagră chiar sub ochii astronomilor, ar fi pentru prima oară când un astfel de eveniment cosmic major este observat direct, în timp real.