DISPĂRUT DE SECOLE SECOLE! Leul siberian s-ar putea reîntoarce la viaţă
După cum se știe deja, permafrostul siberian a acționat de-a lungul miilor de ani precum un congelator uriaș ce a ținut în stare aproape intactă cadavrele unor specii arhaice de animale sălbatice, precum mamuții, scrie playtech.ro.
Totuși, mamuții nu au fost singurele animale care au fost găsite în stare intactă în pământul siberian, ci și puii unei specii de leu blănos siberian, dispărută încă din Pleistocen. Cercetătorii Fundației de Paleontologie Moleculară a Universității Rusiei de Nord-Est plasată în Yakutsk (Joint Foundation of Molecular Paleontology at North East Russia University) au decis că mici pui sunt păstrați în stare aproape perfectă pentru a oferi mostre de ADN viabile în cazul unei eventuale clonări.
Totuși, acest efort nu este unul ușor. Deși la suprafață micii pui de lei par să fie extrem de bine conservați, găsirea unei mostre de ADN viabilă pentru clonare este posibilă dar nu garantată. Cercetătorii universității rusești încearcă de ceva vreme să cloneze un mamut găsit în permafrostul siberian în stare la fel de bună. Chiar dacă până acum efortul acestora nu a dat încă roade, se speră că expertiza coreenilor și prezența noilor pui de lei descoperiți ar putea da rezultate mai bune decât eforturile anterioare.
Conform Siberian Times, micile specimene au murit acum 10.000 de ani în timpul unei avalanșe, care se crede că i-ar fi separat de mama lor. Aceștia ar fi murit asfixiați în zăpadă, păstrându-se astfel într-o condiție excelentă în tot acest răstimp. Cercetătorii doresc ca unul dintre cei doi pui să fie folosit pentru experimente, în timp ce celălalt va fi expus în Muzeul Mamuților din Yakutsk.
Rămâne de văzut care va fi evoluția cercetărilor în privința clonării unor animale dispărute cu mii de ani în urmă, însă dacă vom avea vreo șansă realistă de a realiza așa ceva, specimenele siberiene ne oferă un bun punct de pornire.