Disperarea l-a făcut inventator: A inventat un dispozitiv care l-a ajutat pe fiul său să meargă
Când a venit pe lume a fost condamnat, medicii spunându-i că nu va putea niciodată să se deplaseze singur. Este vorba despre un băieţel din Argentina, care s-a născut cu o malformaţie. Tatăl său s-a ambiţionat să le demonstreze medicilor că se înşeală şi a construit un dispozitiv cu ajutorul căruia şi-a învăţat fiul să meargă.
Micuţul Ivo s-a născut de doar 2 kilograme şi jumătate şi a fost diagnosticat cu o leziune a creierului, care limitează mişcarea braţelor şi picioarelor. După doar 23 de ore de viaţă, micuţul Ivo a suferit un atac de epoplexie, alterarea unui vas sangvin din regiunea creierului, care l-a ţinut în comă timp de patru zile.
Disperat, tatăl lui Ivo, cu o bicicletă şi mai multe scânduri, a creat un dispozitiv care l-a pus pe picioare. Câteva minute de antrenament pe zi l-au ajutat pe Ivo să înveţe să-şi controleze mişcările şi să meargă. Acum se deplasează independent.
"Cărţile şi toţi medicii spun că toate comenzile de mişcare vin de la creier. Dar ce să fac în această situaţie? Am inventat un dispozitiv, care este acţionat de picioare şi uite rezultatul", a declarat tatăl copilului, Jorge Cardile.
Părintele a primit deja aproape 20 de comenzi din străinătate. Din lipsă de finanţe, el este în prezent în căutarea unei firme, care să înceapă să producă dispozitivul la scară largă.