Dispoziţia lui Chirtoacă, ignorată. În Capitală sunt amplasate noi gherete, deşi Primăria a interzis acest lucru
Noi gherete sunt amplasate în Capitală, deşi Primăria a interzis eliberarea autorizaţiilor de funcţionare a acestora. Mai mult, gheretele nefolosite sau cele fără dreptul de a activa nu au fost demontate şi evacuate. Părerile oamenilor sunt împărţite.
În sectorul Botanica al Capitalei a început amplasarea câtorva gherete noi. În timp ce unii dintre locatarii blocurilor din apropiere susţin că aceste construcţii le crează incomodităţi, alţii spun că ele sunt una din puţinele posibilităţi de câştig din ţara noastră.
"În opinia mea, locul lor nu este aici. Bineînţeles că ne deranjează, nu avem nevoie de gunoi în plus", a spus o locuitoare a Capitalei.
"E greu de trăit în Moldova. Fiecare trebuie să-şi facă bani măcar de o pâine", a afirmat o altă persoană.
Unele gherete sunt amplasate alături de chioşcurile existente, ce urmează să fie demolate. Mai mult, în acest loc sunt, cel puţin, cinci magazine.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, promite că problema va fi discutată la următoarea şedinţă a Primăriei.
"Ceea ce am putea să facem, este schimbarea gheretelor de pe o stradă pe alta în funcţie de situaţia creată pe acea stradă. Gheretele noi nu trebuie să fie autorizate", a declarat edilul.
Primarului Capitalei a semnat, la începutul lui iulie, o dispoziţie prin care le-a interzis preturilor de sector să mai elibereze autorizaţii de funcţionare a gheretelor noi sau celor reamplasate pe străzile oraşului. Totodată, a fost suspendată şi reperfectarea autorizaţiilor pe o altă firmă, în baza contractelor de vânzare-cumpărare a gheretelor.