Distracția continuă la UNTOLD! Cele mai frumoase fotografii din cea de-a doua seară a festivalului (GALERIE FOTO/VIDEO)
Distracția continuă la Cluj-Napoca, în România. În a doua seară a festivalului zeci de mii de oameni au venit să se bucure de muzică și dans. Aceștia au fost întâmpinați de care alegorice, animatori pe picioroange, iar una din atracțiile aleii din Parcul Central a fost omul orchestră. La scena principală Jason Derulo, Kygo și DJ-ul Tiesto au adunat peste 80 de mii de oameni.
Și la scena din Sala Polivalentă distracția a fost la cote înalte, iar aceasta s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei care au venit să se distreze. Așa încât accesul a fost restricționat la atingerea capacității de 20 de mii de locuri. În schimb Solomun, cel mai așteptat DJ al serii a electrizat corpurile celor prezenți.
Iar un alt punct al festivalului este tramvaiul transformat în discotecă. În fiecare an un tramvai este echipat cu boxe și lumini și astfel este transformat în discotecă pentru toți cei care doresc să experimenteze și altfel un mijloc de transport în comun.
Aici i-am întâlnit și pe acești tineri din Ucraina, veniți pentru a doua oară la Untold.
- Suntem din Ucraina.
- Venim pentru al doilea an la rând.
- Este foarte bine aici. Este ca la "Tomorrowland". Untold ne face să ne simțim la fel ca acasă.
Astăzi sunt așteptați la festival the Prodigy, Alesso, Dimitri Vegas & Like Mike și Steve Aoki.
Festivalul de la Cluj-Napoca este cel mai mare din sud-estul Europei, iar la cele nouă scene ale sale sunt așteptați peste 300 de mii de spectatori care să urmărească show-urile artiștilor preferați. Festivalul se va încheia luni dimineață.