Distracţie mare de Ziua Naţională a Vinului: Ritmurile moderne au adunat în PMAN oameni de toate vârstele VIDEO
Distracţie, dansuri şi veselie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aşa s-a încheiat aseară Ziua Naţională a Vinului. Oamenii s-au putut bucura de un program artistic select şi de un superb foc de artificii, care au făcut deliciul celor prezenţi.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a avut un mesaj pentru cei prezenţi la eveniment. "Abia acum, pentru prima dată la cea de-a 12 ediţie, lucrurile se întâmplă mai cu seamă pentru omul de rând. Dacă ele sunt îndreptate spre oficiali, atunci se pierde din conţinut, din autenticitate, din valoarea sărbătorii", a declarat Chirtoacă.
Ritmurile moderne au reuşit să adune în Piaţa marii Adunări Naţionale oameni de toate vârstele. Locuitorii şi oaspeţii capitalei spun că au fost încântaţi de organizarea din acest an. Iată ce au declarat aceştia:
"Frumoasă, super, cu distracţie. La mulţi ani să fie aşa ceva. Zece-i nota care-o fost."
"Nota zece. A fost foarte interesant. Mă simt excelent, sunt prima dată la Ziua Vinului în Moldova chiar. Muzica e foarte bună."
Concertul s-a încheiat cu un recital al trupei Furio Snails.
"De fapt, mie mi s-a părut că anul acesta a decurs mai civilizat. Poate e perspectiva mea din scenă, însă eu am avut impresia că publicul a fost cald, a fost ok, a fost exact aşa cum trebuie să fie o sărbătoare în piaţă", a menţionat solistul Furio Snails, Lilian Severin.
Cea de-a 13 ediţie a Zilei Naţionale a Vinului s-a încheiat aseară.
- Conducerea ţării, dar şi oaspeţii europeni au gustat din licoarea lui Bahus şi s-au încins în horă în PMAN (VIDEO)
- (VIDEO) Vinul moldovenesc i-a lăsat fără cuvinte pe turiştii străini. "Aveţi cele mai bune vinuri din lume"
- Centrul capitalei, transformat într-un adevărat ring de dans. Sute de moldoveni au încins atmosfera VIDEO