Distracţie pe cinste! Fotbaliştii brazilieni au jucat tenis de masă cu mingea de fotbal
Vedetele naţionalei de fotbal a Braziliei se distrează pe cinste înaintea meciurilor din preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Neymar, Dani Alves, Thiago Silva și Marcelo au făcut spectacol în vestiar la finalul unui antrenament, jucând tenis de masă cu mingea de fotbal.
Ei s-au folosit de o măsuță rotundă pentru a face mai interesant jocul lor. Echipele au fost pe măsură. Neymar a făcut pereche cu Dani Alves, iar de partea cealaltă a mesei, Thiago Silva a jucat alături de Marcelo. Tot momentul a fost filmat de colegul lor Filipe Luis.
Naționala Braziliei va juca în următoarele zile două meciuri în preliminariile Campionatului Mondial. Pe 1 septembrie, echipa "auri-verde" va întâlni selecţionata Ecuadorului, iar pe 5 septembrie pe cea a Columbiei.
Fotbaliştii brazilieni au dispoziţie bună în ajunul meciurilor. La conferinţa de presă răspunsul la o întrebare a tânărului atacant Gabriel Jesus a stârnit hohote de râs în sală.
Brazilia este liderul autoritar al clasamentului grupei preliminare sud-americane, având deja asigurată calificarea la turneul final al Campionatul Mondial de anul viitor.
Sport
- Moldova, fără victorie în preliminariile Campionatului Mondial din 2018, după ce a făcut egalitate cu Georgia (FOTO)
- Au fost puse în vânzare bilete pentru partida dintre naţionalele de fotbal ale Republicii Moldova şi Ţării Galilor
- David Villa a fost convocat la echipa naţională a Spaniei după o pauză de 3 ani